Chiar dacă în ultima perioadă au început din ce în ce mai mulți bărbați să apeleze la epilarea cu laserul, am observat că fiind mai tehnici, bărbații doresc să afle cât mai multe detalii despre acest proces înainte de a lua decizia de a începe tratamentul. Așadar ne-am propus să încercăm să răspundem la toate întrebările lor în acest articol. Dacă ești interesat de această procedură, te invităm să citești acest articol.
Cum funcționează epilarea cu laser?
Principiile de bază ale tehnologiei laser utilizate pentru îndepărtarea firelor de păr sunt bazate pe fenomenul de foto-thermoliză selectivă. Acest proces implică utilizarea luminii laser pentru a genera căldură și pentru a distruge foliculii de păr, ceea ce duce la încetinirea sau încetarea creșterii părului în zona tratată. Lumina laserului este absorbită de pigmentul numit melanină, care se găsește în firele de păr și în piele. Melanina conferă culoare părului și pielii. Lumina laserului este direcționată către foliculii de păr, unde este absorbită de melanină. Aceasta se transformă în căldură, iar căldura determină creșterea temperaturii în foliculul de păr. Această temperatură ridicată va distruge foliculul, împiedicând creșterea ulterioară a părului.
Deoarece tratamentul cu laser afectează doar foliculii de păr activi aflați în faza de creștere (faza anagen), sunt necesare mai multe ședințe de tratament la intervale regulate pentru a trata toate firele de păr, și cele aflate în alte faze de creștere.
Fazele de creștere ale firului de păr
Firul de păr trece prin mai multe faze diferite de creștere și dezvoltare în cursul ciclului său de viață.
Faza Anagen
Aceasta este faza de creștere activă a părului, în care foliculul de păr produce un fir nou. În această fază, celulele foliculare se divid rapid și părul crește în lungime. Faza anagen poate dura de la câteva săptămâni la câțiva ani, în funcție de zona corpului și de factorii genetici. Părul facial și părul de pe scalp au o perioadă de anagen mai lungă decât părul de pe alte părți ale corpului.
Faza Catagen
Aceasta este faza de tranziție, în care creșterea părului se oprește. Foliculul de păr se micșorează și părul se desprinde de la rădăcina sa. Faza catagen durează, în general, câteva săptămâni.
Faza Telogen
Aceasta este faza de repaus în care părul nu mai crește și rămâne ancorat în foliculul său. Foliculul se pregătește să intre din nou în faza anagen. Părul în faza telogen poate rămâne în rădăcina sa timp de câteva luni. În această fază, părul vechi este înlocuit de un fir nou în creștere.
Faza Exogen
Aceasta este o fază adițională pentru unele surse, care se referă la perioada în care firul de păr vechi se desprinde de la rădăcina sa și cade. Căderea firelor de păr este un proces natural și face loc pentru creșterea unui fir nou în faza anagen.
Ciclu de creștere și dezvoltare a părului este continuu și nu toate firele de păr se află în aceeași fază în același timp. Acesta este motivul pentru care epilarea cu laser sau alte metode de îndepărtare a părului necesită mai multe ședințe pentru a trata toate firele de păr în faza anagen, când sunt cele mai sensibile la tratament
Contează performanța aparatului LASER în procesul de epilare cu laserul?
Este important să subliniem că epilarea cu laser funcționează cel mai bine pe persoane cu pielea mai deschisă și păr mai închis, deoarece contrastul dintre culoarea pielii și cea a părului facilitează absorbția luminii laser de către melanină. În plus, tratamentul cu laser nu este eficient pe părul alb sau gri, deoarece aceste fire de păr au puțină sau deloc melanină.
Dar, în funcție de tipul de laser utilizat, crește și eficiența epilării. Există mai multe tipuri de lasere utilizate în epilarea cu laser, iar eficacitatea lor poate varia în funcție de diferitele tipuri de piele și de culoarea părului a pacienților. Iată care sunt cele mai importante tipuri de laser!
Este important să știți că la AMAZING SKIN se folosesc ultimele versiuni de LASER – de ultimă tehnologie , precum EXO PRIME ICE care este cel mai revoluționar aparat LASER utilizat în cosmetică. Are capacitatea de a elimina 75% din firele de păr încă de la prima ședință și oferă rezultate excelente cu 3 lungimi de undă. Este un aparat cu răcire instant, deci este 100% fără durere și oferă mai multă siguranță și precizie decât oricare alt aparat de laser din piață. Dacă vrei să afli mai multe despre acest tip de laser, te încurajăm să citești aici.
De asemenea, este esențial ca procedura să fie efectuată de către personal calificat și autorizat, deoarece utilizarea incorectă a luminii laser poate duce la efecte nedorite, cum ar fi arsuri sau decolorarea pielii.
Este dureros tratamentul de epilare cu laser la bărbați?
Durerea asociată cu tratamentul cu laser în epilarea la bărbați poate varia de la o persoană la alta și depinde de mai mulți factori, inclusiv sensibilitatea individuală a pielii, zona tratată și tipul de laser utilizat. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor descriu senzația ca fiind mai ușoară decât alte metode de îndepărtare a părului, cum ar fi epilarea cu ceară sau cu aparatul de ras.
Sensibilitatea la durere variază de la o persoană la alta, adică ceea ce poate fi dureros pentru o persoană poate fi tolerabil pentru alta. Durerea poate varia în funcție de zona tratată: zonele mai sensibile ale corpului, cum ar fi zona inghinală sau axilele, pot fi mai sensibile decât pieptul sau spatele. Deasemenea, anumite tipuri de lasere sunt echipate cu tehnologii pentru a minimiza disconfortul, cum este EXO PRIME ICE de la Amazing Skin care are incorporat un sistem de răcire instant și anihilează durerea și disconfortul din timpul epilării.
Fiecare ședință de tratament durează doar câteva minute, iar disconfortul este de obicei scurt și tolerabil. Majoritatea bărbaților găsesc că disconfortul este gestionabil și consideră beneficiile epilării cu laser ca fiind mai importante decât orice senzație de durere temporară.
Zonele care pot fi tratate la bărbați prin epilare cu laserul
La bărbați, epilarea cu laser poate fi efectuată pe mai multe zone ale corpului, pentru a îndepărta părul nedorit sau pentru a subția și a îmbunătăți aspectul părului în anumite zone.
Epilare Piept Bărbați
Epilarea cu laser este utilizată pentru a îndepărta părul de pe piept și pentru a oferi o piele mai netedă și mai tonifiată.
Epilare Spate Bărbați
Aceasta este una dintre cele mai solicitate zone pentru tratamentul cu laser la bărbați. Epilarea cu laser pe spate ajută la eliminarea părului în mod eficient și îmbunătățește aspectul general al pielii.
Epilare Umeri Bărbați
Părul de pe umeri poate fi tratat cu laserul pentru a oferi un aspect mai curat și mai bine definit.
Epilare Spate gât – ceafa Bărbați
Epilarea cu laser poate fi utilizată pentru a elimina părul din zona spatele gâtului și pentru a obține o linie de gât mai curată.
Epilare Brațe Bărbați
Părul de pe brațe poate fi subțiat sau îndepărtat complet pentru a oferi un aspect mai tonifiat și mai bine definit.
Epilare Picioare Bărbați
Unii bărbați aleg să trateze părul de pe picioare, în special dacă au o creștere de păr abundentă în această zonă.
Epilare Față Bărbați
Epilarea cu laser poate fi utilizată pentru a subția sau a îndepărta părul facial, cum ar fi părul de pe obraji, gât sau zona bărbii. Este important să fie utilizat cu precauție pe față pentru a evita contactul cu ochii.
Epilare Inginal (în saloanele AMAZING SKIN nu se poate efectua această procedură)
Epilarea cu laser în zona inghinală poate oferi un aspect mai curat și mai neted și pentru o igienă mai eficientă.
Epilare Axile Bărbați
Epilarea cu laser poate fi efectuată și în zona axilelor pentru a reduce creșterea părului și pentru a preveni transpirația excesivă.
Este epilarea cu laser la Bărbați la fel de eficientă ca la Femei?
Eficacitatea epilării cu laser poate varia de la o persoană la alta și nu depinde neapărat de sex, ci de caracteristicile individuale ale pielii și ale părului. Cu toate acestea, în general, epilarea cu laser este eficientă atât la bărbați, cât și la femei, atâta timp cât tratamentul este adaptat corect la caracteristicile fiecărei persoane.
Epilarea cu laser funcționează cel mai bine pe pielea mai deschisă și părul mai închis, deoarece contrastul dintre melanina din piele și melanina din păr facilitează absorbția luminii laser. De asemenea, părul mai închis la culoare și mai gros este mai bine potrivit pentru tratamentul cu laser, deoarece absorbția luminii laser este mai eficientă, iar bărbații au firul de păr mai gros de multe ori decât femeile, ceea ce înseamnă că poate fi mai eficientă epilarea la ei.
Nivelurile hormonale reprezintă o altă caracteristică ce poate influența creșterea părului și implicit eficacitatea epilării cu laserul. Anumite dezechilibre hormonale pot necesita mai multe ședințe de tratament pentru a obține rezultatele dorite.
Epilarea cu laser necesită mai multe ședințe pentru a trata toate firele de păr în diferitele lor faze de creștere. Acest lucru este valabil atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Este important să urmați întocmai programul de tratament recomandat de terapeuții noștri din salon și să respectați perioadele dintre ședințe pentru a obține rezultatele dorite.
În concluzie, epilarea cu laser poate fi la fel de eficientă la bărbați ca la femei, dar rezultatele pot varia în funcție de caracteristicile individuale ale fiecărui pacient. O consultare cu un specialist în epilarea cu laser vă poate ajuta să înțelegeți ce așteptări să aveți și să stabiliți un plan de tratament personalizat.
Care sunt avantajele epilării cu laser la bărbați?
Epilarea cu laser la bărbați prezintă numeroase avantaje, ceea ce explică popularitatea tot mai mare a acestei proceduri în rândul sexului masculin.
În primul rând faptul că epilarea cu laser poate oferi rezultate de lungă durată sau chiar permanente. Pe măsură ce sesiunile progresează, creșterea părului devine mai fină și mai rară, iar unii bărbați pot experimenta o eliminare permanentă a părului după finalizarea tratamentului. Deasemenea, în comparație cu alte metode de îndepărtare a părului, precum rasul sau epilarea cu ceară, epilarea cu laser necesită mai puține intervenții regulate. Acest lucru poate economisi timp în rutina zilnică de îngrijire personală, unde mai pui că oferă o piele mai netedă și mai uniformă în zonele tratate, eliminând complet necesitatea rasului zilnic sau săptămânal și a iritațiilor ce pot apărea sau a firelor de păr care cresc sub piele.
Pe măsură ce tratamentul avansează, majoritatea bărbaților constată că creșterea părului devine mai puțin vizibilă și mai puțin iritantă, ceea ce îmbunătățește confortul general. Un alt avantaj este estetica zonei tratate – epilarea cu laser poate fi folosită pentru a subția sau pentru a îndepărta complet părul în zonele în care poate fi nedorit sau inestetic, cum ar fi spatele, pieptul, umerii, gâtul și astfel apare creșterea încrederii și stima de sine, ajutând astfel la obținerea unei imagini personale mai bine definite și la scăderea anxietății legate de creșterea părului.
Există contraindicații sau efecte secundare la epilarea cu laser la bărbați?
Există contraindicații și efecte secundare potențiale asociate cu epilarea cu laser la bărbați, așa cum există și în cazul femeilor. Este important să luați în considerare aceste aspecte înainte de a decide să efectuați tratamentul și să discutați cu specialiștii noștri din salon în epilarea cu laser.
Persoanele cu pielea foarte închisă la culoare pot prezenta un risc crescut de hiperpigmentare sau hipopigmentare în urma tratamentului cu laser. Am mai spus că Laserul funcționează cel mai bine pe părul închis la culoare, iar tratamentul poate să nu fie eficient pentru persoanele cu păr blond deschis, alb sau roșcat.
Deasemenea, pielea bronzată poate fi mai sensibilă la tratamentul cu laser și poate crește riscul de efecte secundare, cum ar fi arsurile sau pigmentarea nedorită. Este recomandat să evitați expunerea la soare înainte și după tratament – să ascultați recomandările specialiștilor noștri și să le urmați cu strictețe.
Epilarea cu laser nu trebuie efectuată pe zone cu infecții active ale pielii sau leziuni deschise. După tratamentul cu laser, pielea poate prezenta roșeață, umflături sau senzație de arsură, dar aceste efecte sunt de obicei temporare și se rezolvă în câteva ore sau zile – există anumite creme indicate de specialiștii noștri pe care le puteți folosi pentru ameliorare.
În cazuri foarte rare, epilarea cu laser poate duce la arsuri sau blistere ale pielii. Acest lucru poate fi prevenit prin ajustarea corectă a setărilor laserului și prin alegerea unui specialist experimentat – specialiștii noștri sunt calificați în utilizarea laserului, având cursuri de specialitate finalizate.
Este bine de știut că după tratament, unele fire de păr pot părea să crească în mod temporar înainte de a cădea. Acest lucru face parte din procesul natural de eliminare a părului în urma tratamentului.
Poți afla mai multe dacă răsfoiești site-ul nostru în zona de întrebări/răspunsuri.
Care este costul epilării cu laser pentru bărbați?
În general, costul epilării cu laser pentru bărbați poate varia semnificativ în funcție de câteva factori, inclusiv zona tratată, tipul de aparat Laser, calitatea clinicilor sau a saloanelor, de gradul de calificare a terapeuților, de numărul de sesiuni necesare și alți factori individuali.
În saloanele AMAZING SKIN găsești pachete cu mai multe zone, unde cu siguranță vei plăti mai puțin, dar avem și cost per ședință per zonă, astfel încât tu poți plăti doar ce te interesează și atâta timp cât dorești.
Ce trebuie să facă bărbații înainte de o ședință de epilare cu laser?
Pregătirea adecvată înainte de o ședință de epilare cu laser este foarte importantă pentru a asigura succesul tratamentului și pentru a minimiza disconfortul sau riscurile de efecte secundare.
Primul pas pe care trebuie să-l faceți este să vă programați . Clinicile AMAZING SKIN oferă o consultație inițială (de obicei gratuită) în care vă explicăm pas cu pas la ce să vă așteptați de la tratament, numărul estimativ de sesiuni necesare și costurile implicate. Tot în această ședință de inițiere vă facem toate recomandările necesare pentru a fi pregătit de prima ședință de epilare. Printre aceste recomandări se numără:
Evitați expunerea la soare
Cu cel puțin două săptămâni înainte de tratament și în timpul tratamentului, evitați expunerea la soare directă și utilizarea solarului sau a bronzantelor. Pielea bronzată poate crește riscul de efecte secundare, cum ar fi arsurile sau hiperpigmentarea.
Nu vopsiți părul în zona tratată
Evitați să vopsiți părul în zona pe care urmează să o tratați cu laser cu cel puțin 2-4 săptămâni înainte de tratament, deoarece laserul funcționează cel mai bine pe părul cu pigment natural.
Nu smulgeți părul înainte de tratament
Înainte de ședința de epilare cu laser, nu folosiți metode de îndepărtare a părului care implică smulgerea cu penseta sau cu ceară.
Curățați și radeți zona
În ziua tratamentului, asigurați-vă că zona de tratat este curată și rasă cu aparatul de ras în mod corespunzător. Acest lucru permite luminii laser să penetreze foliculii de păr eficient.
Evitați produsele de îngrijire corporală
Nu aplicați loțiuni, uleiuri sau alte produse de îngrijire a pielii pe zona tratată înainte de tratament, deoarece acestea pot interfera cu efectul laserului.
Evitați exercițiile fizice intense înainte de ședința de tratament
Exercițiile fizice intense pot duce la înroșirea pielii și la transpirație, ceea ce poate face tratamentul mult mai dificil. Este recomandat să evitați exercițiile intense cu 24 de ore înainte de ședința de epilare cu laser.
Îndepărtați bijuteriile și accesoriile
Înainte de tratament, asigurați-vă că ați îndepărtat toate bijuteriile și accesoriile din zona de tratament.
Asigurați-vă că urmați cu atenție instrucțiunile și recomandările specialistului în epilarea cu laser pentru a obține cele mai bune rezultate și pentru a minimiza riscurile de efecte secundare.
Cât timp durează tratamentul de epilare cu laserul la bărbați?
Durata tratamentului de epilare cu laser la bărbați poate varia în funcție de zona tratată și de tehnicile utilizate, dar de regulă, fiecare ședință de epilare cu laser durează între 15 min pentru zone mici cum ar fi axile sau brațe și 60 de minute pentru zone mai mari cum ar fi spatele, sau pentru mai multe zone în aceiași ședință.
În saloanele AMAZING SKIN tratăm toate zonele corporale pentru bărbați, mai puțin zona inghinală. Prețurile sunt afișate în site și în plus avem secțiunea de oferte speciale unde poți găsi pachete la promoție, unde prețurile sunt chiar avantajoase. Suntem flexibili la program și ne adaptăm după programul clienților noștri, astfel încât este foarte important să ne suni pentru programare.
Alte articole de interes
- De ce aleg bărbații epilarea definitivă cu laser?
- Sfaturi despre cum să alegeți cea mai bună clinică de epilare laser pentru dvs.
- De ce bărbații apelează la epilarea definitivă cu laserul?
- Diferențe între epilarea facială cu laserul la femei și la bărbați
- Epilare definitivă bărbați cu tehnologie avansată: laserul
- 5 lucruri mai puțin știute despre epilarea definitivă cu laser