5 lucruri mai puțin știute despre epilarea definitivă cu laser
Epilarea definitivă este procesul prin care se elimină foliculii de păr de la nivelul pielii, cu ajutorul unei unde laser. Spre deosebire de metodele clasice, epilarea cu laser elimină definitiv foliculii de păr, astfel că aceștia nu mai produc un alt fir de păr așa cum se întâmplă în cazul epilatului clasic cu creme sau aparate de ras.
Epilarea definitivă cu laserul este o metodă complet sigură, poate fi aplicată și pe pielea bronzată și nu prezintă contraindicații în comparație cu alte metode. Cel mai mare avantaj al epilării definitive cu laser este faptul că nu există riscul apariției foliculitei.
Cât durează o ședință de epilare definitivă și de câte ședințe am nevoie?
Durata unei ședințe diferă în funcție de mărimea zonei epilate, de exemplu, zonele mici precum axila sau mustața durează aproximativ 15 minute, în timp ce pentru zone mari precum picioarele trebuie alocate aproximativ 60 de minute. Marele avantaj al acestei metode de epilare cu laser este acela că pilozitatea dispare complet în câteva ședințe, fiind nevoie doar de o întreținere la jumătate de an sau chiar mai rar. Dacă ne referim la timpul dintre ședințe, în cazul lamei de ras părul reapare în 2-3 zile, în cazul cremei epilatoare în 1-2 săptămâni, în cazul epilatului cu ceară în 3-4 săptămâni, în timp ce efectul epilării definitive cu laser este permanent.
Epilarea definitivă prezintă efecte adverse sau riscuri?
Răspunsul este cu siguranță: Nu! Epilarea definitivă nu prezintă efecte adverse sau alte riscuri ca în cazul altor metode de îndepărtare a părului nedorit din diferite zone ale corpului. Există câteva cerințe de pregătire și câteva sfaturi și recomandări de îngrijire ulterioară, iar dacă acestea vor fi respectate nu există riscuri. De asemenea, prima ședință constă într-o întâlnire cu un terapeut cu care vei putea discuta despre obiectivele tratamentului, despre cum funcționează tratamentul și alte recomandări.
Epilarea definitivă ajută la eliminarea foliculitei și a firelor de păr încarnate?
Foliculita se manifestă prin iritații ale pielii sau prin apariția unor puncte roșii la nivelul firelor de păr și apare atât la femei, cât și la bărbați. Dacă nu este tratată la timp poate duce la afecțiuni mai grave. Cu ajutorul epilării definitive se elimină riscul foliculitei, deoarece tratamentul duce la eliminarea foliculilor de păr din piele. Firele de păr încarnate afectează foarte mulți oameni și cauzează dureri din cauza inflamațiilor la fiecare epilare. Cea mai bună metodă de a scăpa de firele încarnate este epilarea definitivă cu laser, alte metode precum îndepărtarea cu ajutorul unei pensete a acestor fire de păr nefiind recomandate pentru că ar putea să afecteze țesutul.
Funcționează cel mai bine la ten deschis și fir de păr închis ?
Epilarea definitivă funcționează în cazul tuturor persoanelor, indiferent de sex, culoarea pielii sau pilozitate. Însă este bine să știți că cel mai bine funcționează pe firele de păr închise la culoare și pe o piele cât mai deschisă. Cu cât contrastul este mai mare, cu atât rezultatele vor apărea mai repede. Pe o piele bronzată și fir de păr fin și blond sau alb, tratamentul nu va avea efectul dorit. Trebuie ținut cont de faptul că numărul de ședințe și rezultatele variază de la persoană la persoană și sunt influențate și de alți factori precum adâncimea rădăcinii, statusul hormonal și vârsta clientului.
Tratamentul epilării cu laser este dureros?
Procedura de îndepărtare a firelor de păr cu laserul poate produce un anumit disconfort în funcție de zonă dar în general, oamenii descriu senzația ca niște pișcături. În orice caz, specialiștii ajustează setările laserului în funcție de fiecare persoană, astfel încât tratamentul să fie cât mai confortabil.
Epilarea definitivă cu laser este o soluție foarte bună pentru persoanele care vor să scape de părul din anumite zone. Datorită avantajelor incontestabile și a standardelor moderne de frumusețe, epilarea cu laser atrage din ce în ce mai multe persoane.
AMAZING SKIN este un salon de top, specializat exclusiv în epilarea definitivă cu laser. Are aparate laser de ultimă tehnologie, acreditate medical și personal calificat ce oferă suport pe toată perioada tratamentului de epilare definitivă cu laser. Fără durere și fără iritații.